Alăptarea și a doua sarcină
Nașterea unui copil reprezintă un eveniment grandios. Micuțul care abia a venit pe lumea aceasta e în stare să schimbe ritmul, regimul de viață al întregii familii. Dar ce face mama dacă, alăptînd copilașul află că este însărcinată ?
Cum trebuie să procedezi, cui să-i da prioritate : copilașului pe care-l ții deja în brațe sau celui care este un tot întreg cu mămica sa ?
Cum menținem alăptarea?
Prima ideie care vine este de a înceta alăptarea, pentru a putea duce, la bun sfîrșit, a doua sarcină. Uneori acest lucru este necesar, dar nu întotdeauna.
În primul rînd, pentru mămicile care alăptează și sunt însărcinate este vital de a se hrăni cît mai variat și complex, în cantități suficiente, poate chiar cu diferite adaosuri de vitamine. Dacă mama nu se va bine atunci organismul său va repartiza substanțele nutritive în favoarea copilașului din burtică și în avantajul laptelui – necesar pentru cel de al doilea odoraș, iar mama se va epuiza.
Mama trebuie să-și creeze posibilitate de a se odihni, nu ezitați de a cere ajutor celor apropiați.
În timpul sarcinii, sfîrcurile devin mai sensibile și mama ar putea să simtă dureri în timpul alăptării. Pentru a evita asemenea situații urmăriții, cu strictețe, ca copilul să apuce corect sfîrcul. Dar uneori senzațiile de durere apar chiar dacă copilul este pus corect la sîn și pot dura timp de cîteva zile sau chiar pînă la nașterea celui de-al doilea bebeluș.
Atunci cînd diferența dintre copii este mică atunci unele mame aleg să hrănească ambii copii concomitent. După puțin antrenament acest lucru este posibil, deoarece copilașii de diferită vîrstă se comportă diferit în timpul alăptării.
Astfel, un copil de 6 luni, are nevoie de a fi pus la sîn pentru a adormi, ziua din cînd în cînd, înainte de culcare și cîteodată noaptea. Astfel, odorul mai mare de 6 luni suge de cîteva ori, timp de 24 ore, dar cîte puțin.
Nou născuții se comportă altfel. Ei sug mai des și timp mai îndelungat. Uneori copiii sunt puși la sîn concomitent, doar că cel mai mare va suge mai rar și mai puțin timp decît bebelușul cel mic.
Ducem în brațe copilul ?
O altă întrebare ce apare în asemenea situații este dusul în brațe a copilului mai mare în timpul sarcinii. La această vîrstă el are, încă, nevoie să fie legănat, cuprins… Ce e de făcut ?
În majoritatea cazurilor nu este necesar de a întreprinde nimic special, deoarece mama care își poartă copilul în brațe și totodată este însărcinată se obișnuiește, treptat, cu creșterea greutăților pe care le duce, organismul femeiei e capabil să se adapteze.
Desigur, nu exagerați cu dusul în brațe, faceți acest lucru atunci cînd este necesar. În plus, e bine dacă și alți memebri ai familiei vă vor ajuta, dar în nici într-un caz nu-i refuzați, categoric, brațele mamei, copilașul are nevoie de ele.
Încercați să vă obișnuiți să purtați copilul pe șold, astfel va fi mai ușor.
Cînd e necesar să înțărcăm copilul ?
Dacă mama alăptează și este însrcinată alăptarea poate fi menținută, dar nu întotdeuna. Uneori sunt situații cînd trebuie să încetăm de a hrăni la sîn.
Iată cîteva ditre ele:
1) Mama are toxicoz
Copilul, în astfel, de situații, poate ava aceleași simptome ca și mama: îi este greață, are vomă. Așa cazuri sunt rare.
2) Risc de întrerupere a sarcinii
În majoritatea cazurilor uterul nu este sensibil la acțiunea hormonului oxitocin – care se eliberează în organism atunci cînd sfîrcurile sunt stimulate – pînă la termenul de 20-22 săptămîni de sarcină sau poate chiar pînă la sfîrșitul ei. Dar dacă este risc de avort spontan, atunci alăptarea se întrerupe.
3) Dacă sarcina a surveni atunci cînd primul copil este aproape de înțărcare, atunci are sens de a finisa alăptarea mai repede.
Nu este neapărat de a hrăni la sîn un copil de 3 ani și un nou născut. Primul este, deja, destul, de mare pentru a fi înțărcat.
Important este ca alăptarea să fie finisată pînă la naștera celui de al doilea copil, astfel încît să nu apără concurența. Nu va fi bine, deloc, dacă primul copil ca asocia înțărcarea cu nașterea frățiorului sau a surioarei. Aceasta ve acutaza și mai mult gelozia și concurența -ceea ce nu ne dorim, desigur.
Diferența mică dintre sarcini, de cele mai multe ori este o întîmplare decît un lucru planificat. Drept factor care favorizează asemenea situații este femeile cred că atîta timp cît alăptază nu pot rămîne însărcinate. Într-adevăr așa este, la 96 % dintre femeile care alăptează timp de jumăytate de an după naștere se instalează amenoreea de lactație, la unele femei ea poate dura 1,5-2 ani.
Dar, atunci cînd mama alăptează, ea nu poate ști cu siguranță cînd se va restabili funcția reproductivă. La 4 % din femei amenoreea de lactație practic lipsește. Astfel, nu e rațional, de a ne relaxa, chiar după 5-6 săptămîni după naștere este nevoie să ne gîndim la metode de protecție.
În situațiile cînd mama alăptează și este însărcinată important este ca să luați în considerație interesele ambilor copii. Cu sîrguință și răbdare veți putea asigura ambii copii cu cele necesare. Acești odorași, au nevoie de grija și dragostea mamei, chiar dacă nu veți putea să-i alăptați pe amîndoi, căci copilașii hrăniți cu biberonul nu cresc mai puțin fericiți dacă părinții îi înconjoară cu căldura sufletelor lor.
Vă doresc sănătate și să vă crească copilașii 🙂 !
Citește mai mult:
Cînd laptele praf e necesar pentru un copil alimentat la sîn ???
Cît lapte mănîncă copilul hrănit la sîn ?